La vârsta de peste cincizeci de ani orice om îşi poate îngădui povestirea unor amintiri. De astădată eu mi le înfăţişez pe cele în legătură cu întemeierea „Revis­tei Teologice“, care împlineşte douăzeci şl cinci de ani de rodnică existentă.

Pasiunea pentru cuvântul tipărit am avut o de când eram student Şi tot în această fericită epocă a vieţii mele am zămislit şl ideia unei reviste menite să fie un amvon al spiritualităţii ortodoxe şl al aspiraţiilor noastre naţionale.

Eram la Facuttatea de teologie din Cernăuţi. De aici am lansat un apel pentru iniţierea unei publicaţii peri odice care să strângă intr’un mănunchiu de frăţească şi tinerească împreună lucrare pe studenţii şcoalelornoastre superioare de teologie din întreg cuprin­sul pământului românesc.

Ideea a fost întâmpinată cu o îmbucurătoare însu­fleţire. Cel dintâi răspuns de aderentă l-am primit dela Societatea Studenţilor în teologie din Bucureşti. Era semnat de Stancu Brădişteanu, preşedinte şi de P. Par tenie, secretar. A urmat răspunsul tot atât de însu­fleţit al studenţilor dela In­stitutul teologic „Andreian“ din Sibiu, semnat deLBeleuţă şi St Mirean, al societăţii clericilor din Arad, iscălit de Aurel Papp şi al Societăţii clericilor din Caransebeş, în frunte cu I. Andreescu.

Ideia totuşi nu s’a putut re­aliza, din pricini pe care uşor le ghiceşte oricine. Ea însă n’a murit Cel puţin in sufletul meu nu.
După terminarea studiilor teo­logice am fost numit profesor la Institutul „Andreian“ din Sibiu. Aici am avut prilejul să cunosc prin contact nemijlocit viaţa biseri­cească, săi simt pulsul ei şi săi constat unele scăderi. Slmţiam mai ales insuficienţa vieţii spirituale. Chiar şi conducerea Bisericii era angajată aproape exclusiv în lupta pentru apărarea şcoalei confesio­nale române împotriva draconicei legi a lui Apponyi. Viaţa biseri­cească, religioasă, decurgea fără entuziasm. Conferinţele preoţeşti

ria vieţii religioase, foile eparhiale îşi umpleau coloanele cu probleme de administraţie bisericească şi cu fapte diverse, iar literatura teolo­gică, atâta câtă apărea, era de o constituţie destul de firavi Proble­ma religioasă nu era adâncită nici prin luminile teologiei, nici prin legăturile el profunde cu viaţa spirituală a neamului.

Într’o asemenea situaţie, pro­blema religioasă trebuia pusă îndrăsneţ şi masiv. Fiindcă ea singură era în stare să dea vieţii peste tot orizonturi mai largi şi să adâncească în sufletul preoţilor conştiinţa misiunii lor în mijlocul poporului, ea singură era în stare să dea un elan şi o pulsaţie mai vie vieţii bisericeşti şi un fond superior organizaţiei şaguniene. Şi’n sfârşit, ea singură era în stare să strângă tradiţionala alipire de Biserică a poporului credincios şi săi întărească forţele sufleteşti pentru lupta de rezistentă naţională împotriva atacurilor cu cari era lovit din partea stăpanitorilor străini.

Mi-am zis atunci: Ne trebue un organ de publicitate, o revistă în care să se pună problema religioasă şi să înceapă lupta pentru spiritualizarea vieţii noastre bisericeşti. Şi am înfiinţat atunci Revista Teologică.

A fost o iniţiativă îndrăsneaţă, în mijlocul unor împrejurări nepri­elnice. Dovadă că am întâmpinat cu ea o considerabilă opoziţie. între altele, opoziţia Idealistă a diui O. Goga, iscusitul poet şi crainic al aspiraţiilor noastre naţionale. D sa credea că Intensificarea preocupărilor religioase în sânul preoţimii va slăbi frontul luptei noastre naţionale. Eu am profitat din această opoziţie, fiindcă mi-am dat şl mai bine seama, că tocmai întărind şi adâncind în clerul şi’n poporul românesc convingerile religioase, credinţa în Dumnezeu, îi dăm cea mal puternică bază şi’n lupta de rezistentă naţională.

Un lucru început cu atâta însu­fleţire nu se putea împotmoli Revis­ta a mers înainte, câştigându-şi tot mai multe simpatii în mijlocul cle­rului nostru.

De altfel mărturisesc cu o fireas­că bucurie, că’n opera pe care o între-prinsesem am avut dela început şi sprijinul devotat al unor buni tovarăşi de lucru, intre ceice m’au încurajat chiar şi în ideia întemeierii revistei, iar mai apoi cu scrisul sau, a fost P.C. Părinte Dr. Gh. Ctuhandu, astăzi consi­lier eparhial la Arad. Tot în rândul celor ce au colaborat la Revista Teologică încă din primul an al apariţiei ei, au fost Părintele Gr. Pletosu, Dr. Şt Pop (Gruia), pe vremea aceea preot greco-catolic, iar astăzi ortodox, profesor la Academia I.P.C. Sa Arhim. I. Scriban, pe atunci superiorul capelei ortodoxe din Baden-Baden (Germania). Mi-aduc aminte, parca fost numai ieri, de întâlnirea noastră. Eram într’o călătorie în străinătate cu regretatul meu prietin I. Borcea (1907). Trecând prin Heidelberg, ne­am abătut la un curs al profesorului de teologie Lemme. Aici am întâlnit pe Păr. L Scriban. Ne-am cunos­cut personal – căci din scris ne cunoşteam de mai nainte – şi din acel an Î.P.C. Sa şi a început colaborarea la Revista Teologică, rămâ­nând până astăzi un credin­cios sprijinitor al ei, cu scrisul său totdeauna vioiu şl robust.
Sporindu-se secerătorii – lucrul Domnului sporia şi el dintr’un an în altuL După răsboiul întregirii noastre naţionale, această holdă roditoare am dat-o în grija altor secerători. Din 1921 până în 1923 Revista Teo­logică a fost condusă de Părintele P. Moruşca, astăzi stareţul sfintei mănăstiri Hodoş Bodrog, iar dela această dată încoace sarcina redactării ei o poarta Părintele profesor Nicolae Colan, rectorul Aca­demiei Teologice „Andreiane“ şi sunt fericit să spun: spre deplina mea mulţumire.

Astăzi, Revista Teologică e’n al douăzeci şi cincilea an al apariţiei sale. De sigur, nu e mică bucuria pe care o simt cu prilejul acestui jubi­leu, care-mi evocă atât de plăcute amintiri.
Cu dragostea caldă care m’a îndemnat să aprind această făclie pentru Biserica şi preoţimea noas­tră, împărtăşesc Prea Cucernicului redactor de astăzi, preţioşilor colaboratori şl harnicilor cetitori arhiereasca mea binecuvântare şl rog pe bunul Dumnezeu să o aibă şi de aici înainte sub scutul Său cel preaînalt.

NICOLAE, arhiepiscop şi mitropolit