Deşi s-au împlinit 50 de ani de la rascoala anticomunista de la 4 decembrie 1957 din satul vrâncean Vadu Roşca, nimeni nu a fost dornic să preţuiască memoria acelor adevăraţi eroi, fie şi printr-o simplă aducere aminte. Poate dacă ar fi năvălit apele, şi-ar fi adus aminte şi guvernanţii de Vadu Roşca, dar aşa, cei ce au luptat şi nu au fost cu nimic mai prejos faţă de la Braşovul revoluţionar, ori Timişoara de mai târziu, au fost daţi uitării.
Dar dacă uitarea nu este suficientă pentru a ucide, batjocura o poate face din plin. Batjocura la care, autorităţile, atât de false când vine vorba de omagierea Eroilor, se pricep de minune, ţăranii care ar fi trebuit acum cinstiţi, măcar câţi or mai fi rămas, sunt şi umiliţi de funcţionarii statului roman.
Poate nu ar trebuie să ne mai mire nimic… Nici faptul că autorităţile nu s-au îngrămădit la Vadu Roşca (deh, dacă a trecut campania, nici presa care era atât de vociferantă cu trecutul repugniat de nişte farisei nu a spus nimic, tăcând mâlc), nici trista realitate în care se află astăzi ţăranii-eroi de atunci… Nu. Nu trebuie să ne surpindă nimic. Căci, pentru ei, ca şi pentru alete milioanme de români, nu s-a schimbat nimic. Sunt batjocorţi la fel, sunt ucişi încet cu încetul.
Ţăranii primei revolte (poate) anticomuniste din România ar fi trebuit să se numere printre primii chemaţi să-şi recupereze pământurile şi bunurile furate de slugile unei istorii eronate.
Nu a fost să fie, la jumătate de secol de la răscoală, la 18 ani de la Revoluţie, ţăranii rămând tot fără pământuri, fără pădurile pe care unii băieţi deşteîi au început deja să le chelească. Nu s-a schimbat dară nimic. E drept, nu i-a mai aruncat nimeni în închisori în aceşti ultimi ani, dar ce diferenţă dacă ne gândim că bunul lor cel mai de preţ, pământul, le-a fost refuzat cu aceeşi ostilitate?
Ţăranii care au înfruntat puşcăriile comuniste, luptând împotriva cooperativizării, sunt neputincioşi astăzi în faţa sistemului. Un sistem aberrant care îi permite ultimului funcţionar ştiutor de carte să-i umilească. Ba, nici măcar liderul supravieţuitor aşl răscoalei de atunci, care, umblă vorba, a ieşit să-şi apere pădurea cu toporul a fost uitat, batjocorât, fiind la rându-I ucis încet cu încetul de ignoranţa şi trufia băieţilor deştepţi care nu fac altceva decât să-I înlocuiască, deşi caracterul le este la fel de putred, pe criminalii de acum o jumătate de secol.
Dar, deh!, asta e Istoria… Cu eroii ei uitaţi, cu băieţii ei descurcăreţi şi înfipţi…
CEZAR ADONIS MIHALACHE
Ne aflăm la Mănăstirea Sâmbăta; i se zice Sâmbăta, pentru că este lângă localitatea Sâmbăta de Sus, dar numele ei adevărat e de Mănăstirea Brâncoveanu. De ce? Pentru că a fost zidită aici, peste şi sub munţii Făgăraşului, de domnitorul muntean Constantin Brâncoveanu. În lunga lui domnie, s‑au zidit multe biserici şi mănăstiri şi s‑au tipărit foarte multe cărţi. Este de ajuns să pomenim biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, cea de la Horezu, de Palatul de la Polovraci, Palatul Mogoşoaia; mai este o biserică zidită tot de el în Făgăraş. Prin urmare domnia lui a fost o domnie a păcii, în care timp cultura şi viaţa bisericească au făcut mulţi şi mari, importanţi, imenşi paşi înainte în ţara noastră. Aici, în Transilvania, domnitorul s‑a gândit să întemeieze de asemenea o mănăstire, pentru a menţine şi credinţa şi sentimentul că aceste ţinuturi, care pe vremea aceea erau înstrăinate de stăpânirea românească, sunt şi ele ţinuturi româneşti. Cu atât mai mult cu cât şi strămoşii noştri, dacii, aici şi‑au avut capitala lor, la Sarmisegetusa; tot aici a fost şi leagănul de formare a poporului român . 
________________________________
________________________
_________________________
_________________________
_________________________
________________________
PĂR. JUSTIN PÂRVU DESPRE ROMÂNIA ŞI ROMÂNI •
Daca e "soi bun", samanta buna, omul nu se schimba asa usor. Am avut norocul sa revad oameni pe care i-am cunoscut acum 20-30 de ani si care s-au pastrat in acelasi stadiu moral si spiritual, avand insa foarte mult de luptat cu generatiile copiilor lor, ca rezultat al influentelor acestora salbatice care vin din Apus. La ora actuala, cu toate incercarile acestea care vin peste noi, cu alegerile astea care te fac 
_____________________________________________
• TRAIAN GALETARU: „ERA PĂCAT DE DUMNEZEU SĂ NU FI CONTINUAT“ • Într-o însorită zi de septembrie a anului 1970, în comuna Comloşu Mare din judeţul Timiş au poposit două prestigioase delegaţii de scriitori: una din Timişoara, condusă de poetul Anghel Dumbrăveanu (secretarul asociaţiei şi redactor şef adjunct al Revistei Orizont) şi alta din Cluj-Napoca, în frunte cu prozatorul şi dramaturgul D.R.Popescu (secretarul asociaţiei şi redactor-şef al Revistei Tribuna). Cum începuse şcoala, în sala 
• IOSIF BĂCILĂ: INSCRIPŢII DEOSEBITE LA „ALMĂJANA“ • A-i face pe copii să caute lumina cuvântului; A-i face pe copii să vibreze la lumina cântecului; A-i face să înţeleagă lumina răsăritului de soare! Să exprime, cu gestul şi cu vorba, dorul şi bucuria, înfiorarea sau recunoştinţa, dragostea şi năzuinţa de viaţă; Să cultive virtuţile ce dau identitate spiritualităţii româneşti: omenia, modestia, gingăşia şi delicateţea, setea de dreptate şi de libertate, echilibrul şi armonia, dragostea pentru frumos; 
GHEORGHE DOBRE: REVISTA „HELIS“ ESTE DECLARAŢIA MEA DE DRAGOSTE PENTRU OAMENII DIN ZONA ÎN CARE TRĂIESC • Orice lucru bine făcut, mai ales pe terenul culturii, are în el, implicit, un mesaj pentru urmaşi. Cuvinte pentru urmaşi ar conţine, astfel, un mesaj cât mai bine luminat, construit pentru nevoia momentului, dar care ar putea avea bătaie lungă tocmai pentru că şi-a dovedit utilitatea imediată. Din care urmaşii ar avea ceva de învăţat. Adică să-ţi trăieşti viaţa, acum şi aici, curat, cinstit, să 
RADU CĂJVĂNEANU: DE VORBĂ CU CINCI BRAVI ROMÂNI
Pe data de 17 martie, la Bucureşti, au avut loc festivităţile prilejuite de înmânarea premiilor Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (ARP), condusă de Dr. Artur Silvestri, reputat specialist în domeniul patrimoniului imobiliar şi cunoscut promotor cultural. Cu acest prilej s-au pus şi bazele unui Comitet Cetăţenesc pentru Unirea cu Basarabia. Prezent la eveniment, în calitate de invitat al organizatorilor, am avut prilejul de a intervieva, în exclusivitate, câţiva bravi români care vieţuiesc în ţară sau în străinătate şi au o trăsătură comună: lupta neobosită pentru împlinirea idealului naţional de credinţă şi unitate. Iată interviurile pe care le consider drept roade ale memorabilei reuniuni. 
